Coreea de Sud are, în prezent,
cel mai bun sistem educaţional din lume, potrivit unui top realizat
anual de compania britanică Pearson, ce activează în domeniul
educaţional. Ţara asiatică a avansat cu o poziţie anul acesta, detronând
Finlanda, care a obţinut titlul în 2013.
Topul întocmit în fiecare an de Pearson
are în vedere ratele absolvirii (inclusiv din învăţământul superior),
rata înscrierii la facultate, dar şi de rezultatele obţinute de elevi la
o serie de teste universale susţinute o dată la trei sau patru ani în
domenii precum matematică, ştiinţe şi competenţe lingvistice.
Cercetătorii Pearson au analizat şi comparat date din 39 de ţări şi o
regiune (Hong Kong) din Asia, Europa, America (de Nord şi de Sud) şi
Australia.
Ca şi anul trecut,
sistemele educaţionale din Asia s-au clasat în 2014 pe primele locuri
(Coreea de Sud –locul I, Japonia – locul al II-lea, Singapore - locul al
III-lea, Hong Kong – locul al IV-lea), trimiţând de data aceasta
Finlanda pe locul al V-lea. Potrivit reprezentanţilor Pearson, succesul
obţinut de ţările asiatice, la nivel educaţional, este datorat culturii
potrivit căreia profesorii şi şcoala, în general, beneficiază de foarte
mult respect din partea societăţii, iar „profesorii, elevii şi părinţii,
cu toţii îşi asumă responsabilitatea pentru o bună educaţie”.
Conform unei analize realizate anul trecut de BBC,
în Coreea de Sud se pune foarte mare accent pe examene, iar programa
şcolară este structurată ca să răspundă strict cerinţelor examenelor
naţionale. Mai mult, examenele sunt considerate evenimente foarte
importante în societate. De exemplu, în cazul testelor de admitere la
facultate cu foarte mulţi candidaţi, traficul în zona universităţii este
oprit, iar avioanele sunt deviate pentru a reduce la minimum zgomotul
care i-ar putea deranja pe studenţi.
Finlanda, ţara europeană clasată cel mai sus în topul
educaţional, se laudă cu unii dintre cei mai bine pregătiţi profesori
din lume, atent selectaţi (inclusiv profesorii de şcoală primară au cel
puţin studii de masterat), iar municipalităţile şi chiar şcolile au
posibilitatea de a modifica programa școlară naţională. Dintre ţările
europene, Finlanda este urmată îndeaproape de Regatul Unit al Marii
Britanii (locul 6) care, potrivit presei naţionale, îşi datorează locul
ratelor ridicate ale absolvirii instituţiilor de învăţământ superior,
dar şi de Olanda (locul 8), Irlanda (9) şi Polonia (10). Topul 20 este
închis de Elveția, iar pe locul 30 se află Bulgaria.
România s-a numărat şi ea printre ţările analizate,
clasându-se anul acesta pe locul 31, în urcare cu o poziţie faţă de anul
trecut şi urmată îndeaproape de Chile, Grecia şi Turcia. Ultimele
locuri au fost ocupate de Brazilia (38), Mexic (39) şi Indonezia (40).
TOP 20 SISTEME EDUCAȚIONALE
- Coreea de Sud
- Japonia
- Singapore
- Hong Kong
- Finlanda
- Regatul Unit
- Canada
- Olanda
- Irlanda
- Polonia
- Danemarca
- Germania
- Rusia
- Statele Unite ale Americii
- Australia
- Noua Zeelanda
- Israel
- Belgia
- Republica Cehă
- Elveția
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prezentul blog pune la dispozitia utilizatorilor link-uri care conduc catre documente/ pagini web apartinand unor terte persoane fizice sau juridice.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.